Ce este o cremă BB Cream?
BB Cream (BB de la ”Blemish Balm” sau ”Beauty Balm”) este o cremă multifuncțională care combină proprietățile sau beneficiile următoarelor produse:
- un primer (bază de machiaj)
- un fond de ten
- unei creme hidratante sau cu alte proprietăți benefice pielii
Cremele BB devin din ce în ce mai populare și pentru că pot fi folosite ca soluție unică, rapidă, pentru diminețile în viteză.
Rolurile și avantajele cremelor BB
Crema BB are rolul principal de a netezi și uniformiza textura pielii (blemish = imperfecțiune). Ea oferă atât o mascare a petelor sau a zonelor decolorate cât și o nuanțare (diferită în funcție de produs și cantitate aplicată).
Pe lângă aceste aspecte de bază, cremele BB pot oferi o serie largă de avantaje adiționale diferite de la produs la produs.
Beneficiile folosirii cremelor BB pentru pielea ta
Majoritatea cremelor BB (cele de calitate) au la bază o combinație de ingrediente (diferite ca număr și complexitate de la cremă la cremă), cum ar fi vitaminele, mineralele, antioxidanții și diverse substanțe active. Aceste ingrediente lucrează împreună pentru a oferi un set cât mai cuprinzător de beneficii.
În afară de rolurile de bază menționate mai sus, cremele BB mai pot oferi beneficii precum:
- netezirea ridurilor și efecte de tip anti-aging
- protecție SPF
- hidratare
- corectoare de culoare
Deși putem găsi o cremă BB cu proprietăți anti-aging, de cele mai multe ori, atunci când crema oferă proprietăți anti-aging, tinde să iasă din sfera cremelor BB și să se numească, de fapt o cremă CC (de la ”color correction”).
Ce este o cremă CC: definitie, comparatie cu BB
Crema CC, sau crema de corectare a culorii, combină și ea beneficiile unei creme hidratante, unui fond de ten cu protecția solară, dar este concepută pentru a oferi o acoperire ce uniformiza nuanța pielii și a ascunde roșeața sau alte imperfecțiuni marcante ale pielii.
Crema CC este o alternativă la crema BB, ideală pentru pielea marcată de apariția petelor roșii, a coșurilor și a punctelor negre.
CC cream oferă o acoperire mai naturală decât crema BB, care este concepută pentru a oferi o acoperire ușoară. În plus, cremele BB sunt de obicei mai potrivite tenului normal sau chiar ușor uscat, pe când cremele CC se potrivesc tenurilor normale și ușor grase.
”Crema BB magică cu efect 9 în 1” de la Jean d’Arcel (link)
Formula ușoară BB de la Jean d’Arcel este special concepută pentru a oferi o acoperire uniformă, permițând în același timp pielii să respire. Este bogată în micronutrienți biodisponibili pielii, oferind în același timp o hidratare de lungă durată. În timp, BB cream va reduce adâncimea ridurilor și intensitatea petelor întunecate. În plus, crema BB de la Jean d'Arcel este potrivită pentru toate tipurile de ten.
Iată ce avantaje îți aduce crema BB de la Jean'Arcel:
- Maschează denivelările și imperfecțiunile pielii
- Stimulează bariera de protecție a pielii
- Atenuează ridurile
- Conferă elasticitate și suplețe
- Atenuează petele pigmentare
- Regeneratoare la nivel celular
- Hidratează
- Conferă luminozitate tenului
- Conferă prospeţime